Centru de TranzitNicolaie Dumitru este numele meu, dar prietenii îmi spun Nae. Nu-mi amintesc multe din primii ani de viață, decât ceea mi-a povestit unchiul meu... cum că aș mai avea 5 frați, că tatăl ne-a părăsit și că mama a murit. Am fost găsit pe stradă de către un polițist care m-a dus într-un cămin de copii în Buftea. Aveam 4 ani. A fost foarte greu pentru mine. Am crezut că așa e normal și că așa este viața, dar diferența am descoperit-o când am ajuns la Fundația Viață și Lumină. Despre căminul din Buftea aș avea multe de spus, să mă descarc... Îmi amintesc că nu puteam vorbi bine, chiar și acum mă simt nervos și agitat din această cauză, dar totul s-a schimbat când Centrul din Buftea s-a desființat.
Ajungand aici, la Fundatia Viata si Lumina, am descoperit o alta lume, unde ma simt bine, sunt inteles si incurajat si merg la scoala. Aici am uitat multe din trecutul meu. Aici este acasa!
Centru de TranzitAș vrea să vă povestesc puțin din viața mea. Cu mult timp în urmă, înainte să cunosc acești oameni minunați ce mă îngrijesc am avut o copilărie complicată față de acum.
Am venit pe lume acum 13 ani și un pic când familia mea m-a sădit. Familia mea este formată din părinții mei, cele trei surori ale mele și eu. Din păcate, fiecare dintre noi, suntem în condiții diferite, eu sunt în fundația ”Viață și Lumină”, cele trei surori mai mici sunt în grija unui asistent maternal, iar sora cea mare este în alt centru.
Locul în care locuiesc este o atmosferă plăcută chiar în momente dificile.
Am învățat lucruri noi ce mă pot ajuta pe viitor: să tricotez, să îmi fac ordine în cameră, să am grijă de igiena personală.
În centru am învățat să relaționez cu colegele mele chiar daca uneori mai există și mici conflicte. Am avut posibilitatea să merg la școală și să am rezultate foarte bune.
Mă bucur mult că îmi e atât de bine în centru și îmi doresc să rămân cât mai mult în centru ca să îmi continui studiile.
Centru de TranzitMă numesc Sara-Paulina. Eu m-am născut în data de 19.08.2001, la București și am crescut 10 ani la Cornești, județul Dâmbovița. Colo am stat cu bunicul, bunica, părinții și cele două surori ale mele, Rebeca și Daniela.
Viața atunci era frumușică, dar în urma decesului bunicului meu, totul s-a complicat.
Posibilitățile financiare s-au deteriorat, nu am mai putut plăti împrumutul făcut de bunica mea, astfel a trebuit să plătească cu casa. Așa că nemaiavând casă, am rămas pe drumuri, iar viața noastră se consuma în care pe unde apucam.
Pe lângă cele trei care eram, au mai apărut încă doi băieți. Pentru mama a fost prea mult și așa a apelat la ajutor aducându-ne la un centru de plasament.
Acum locuiesc la o fundație care se numește Viață și Lumină.
Aici este un loc minunat cu oameni deosebiți și foarte înțelegători cu fiecare copil în parte.
Aici sunt fericită deoarece pot merge la școală și am învățat să îmi păstrez igiena personală, mâncarea este foarte buna.
Îmi doresc tare mult să pot rămâne aici până termin liceul și chiar și facultatea.
