Niciodată singur

CENTRUL DE URGENȚĂ
Copii fugiți de acasă din pricina sărăciei sau a violenței, tineri, bătrâni sau familii fără adăpost, fără venit, pot avea zilnic o masă caldă la Centrul de urgență. De luni până vineri ușa centrului e deschisă pentru cei 60-80 de oameni care beneficiază de un prânz cald, un cabinet medical pentru intervenții de urgență, dușuri, haine, încălțăminte și asistență juridică.
La centru le ascultăm durerile, îi sprijinim și le întindem o mână de ajutor.


ECHIPA MOBILĂ
Începând cu anul 1994, echipa mobilă a fundației a mers zilnic în stradă, de luni până vineri, uneori și în weekend pentru a veni în ajutorul celor ce locuiesc pe stradă, în canale sau case părăsite. 

În prezent sunt 16 puncte în care echipa mobilă se implică, asigurând hrană, ajutor medical, asistență legală.
În intervențiile realizate de echipa mobilă am ajutat mulți copii să ajungă acasă, sau în centre de plasament. Câtă vreme sunt însă oameni în stradă, vom fi și noi acolo.
 
SPRIJIN PENTRU FAMILII
35 de familii foarte sărace, aflate la limita supraviețurii, sunt susținute anual cu plata chiriei, intervenții medicale, materiale pentru reparația locuințelor, rechizite pentru copii, alimente, încălțăminte și îmbrăcăminte.
Îi ajutăm oferindu-le suportul specialiștilor nostrii, și informații legale despre posibilitățile oferite de stat.
Ajutând familia, ajutăm copilul să rămână cu părinții săi.

Implică-te

O casă mai bună

PREVENIREA ABANDONULUI ȘCOLAR
Se vorbește mult despre ei și se face mai nimic. Ei sunt romii. Secole de-a rândul au fost sclavi, iar după eliberare au continuat să fie săraci și prigoniți. Încă mulți se confruntă cu marginalizare, sărăcie și discriminare și încearcă să supraviețuiască apelând la strategii marginale de supraviețuire ajungând chiar să cerșească pe străzile marilor orașe din Europa. Unii vin din Valea Măcelarurului, o comunitate de 700 de romi în care doar două persoane au loc de muncă. Fără apă curentă, canalizare, fără drum amenajat, rupți de civilizație, cu case din chirpici, trăiesc de pe o zi pe alta. Stigmatizați, disprețuiți, dar fără nici un sprijin ei par condamnați. Copiii sunt viitorul. Educația e singura șansă spre o viață normală. De aceea 120 de copii din Valea Măcelarului și 120 de copii din Bughia de Sus sunt susținuți cu un prânz în cadrul școlii de către fundație. Multora dintre ei le lipsește îmbrăcămintea, încălțămintea, rechizitele, iar din cauza alimentației sărăcăcioase unii dintre ei nu pot ajunge la scoală. Prin acest program abandonul școlar a scăzut, crescând performanța școlară și sănătatea s-a îmbunătățit. Învățământul în România este gratuit, dar costă.

STRATEGII DE DEZVOLTARE COMUNITARĂ
Atunci când doar cu căruța sau calul poți ajunge în Valea Măcelarului, sau doar cu o mașină de teren, poți înțelege cât de mici sunt șansele la o viață normală. De aceea ne-am străduit și am bătut la toate ușile pentru ca drumul să fie asfaltat. În parteneriat cu primăria am demarat lucrări de canalizare a localității. Primăria a adus apa în sat, iar fundația a susținut financiar proiectul aducând apă în 110 gospodării. Împreună cu autoritățile se fac lucrări cadastrale care să permită împroprietărirea localnicilor. Fără titlul de proprietate, adresă, niciun om nu poate avea rădăcini. Iar fără rădăcini ajungi să colinzi pe străzile Europei.

Implică-te

Viitor prin educație

AFTER SCHOOL
Republica Moldova este săracă, iar războiul a blocat piața de desfacere a produselor agricole de pe urma cărora oamenii, din regiunea Purcari, trăiau. Iată de ce peste 40{92266a2eb9e36c101191f5abad8cf34a3a2ea7190a2d7a471d80b42d6fefcd54} dintre copii abandonează școala întrucât părinții nu au resurse să îi susțină. În Purcari oamenii o duc greu. Am fost în multe familii unde am găsit suferință și resemnare. Când speranța moare, viitorul dispare. Iată de ce fundația a deschis un program de after school pentru 35 de copii care sunt susținuți cu mâncare și s-au create condiții pentru a dezvolta sau recupera cele predate la școală. Prezența la clasă, performanța școlară și sănătatea s-au îmbunătățit considerabil.
În timpul vacanțelor de vară 70 dintre elevii școlii din Purcari care se confruntă cu probleme mari la învățătură sunt îndumați de cadre didactice în recuperarea cunoștințelor școlare și beneficiează de mâncare.

ȘCOALA ALTFEL
Copiii au vise, dar visele au nevoie de aripi ca să zboare. Când viața ți-a dăruit un talent extraordinar, dar sărăcia nu îți permite să îl folosești, atunci cineva trebuie să pună aripi viselelor. Prin acest program suținem financiar copiii săraci și tanentați de la școala de arte plastice să își dezvolte și crească talentul – să picteze, să împletească, să construiască lucruri minunate. Tabăra de creație din acest an s-a bucurat de mult succes. Cine poate cântări greutatea unui zâmbet sau bucuria unui copil care poate visa din nou?

Implică-te